Acum privim spre cer sfios ca–ntr–o oglindă

1.Acum privim spre cer sfios ca–ntr–o oglindă,Ṣi multe lucruri ni se par de ne–nţelesAdesea nedreptatea încearcă să învingă,Fiindcă rodul muncii încă n–am cules.

Va fi o zi când vom vedea faţă–n faţă,Când vom primi răspuns la mii de întrebări,Dar pân’ atunci trăim, crezând,privind prin ceaţăLa lucruri ce se par în depărtări.

2.De ce–i atâta suferinţă printre oameni?De ce săracii mor de foame printre noi,Când unii se desfată–n lux şi îmbuibarePe alţii lasă chiar să piară în nevoi?

3.O, cum am vrea să nu mai fie–n lume ură,Să fie sfântă armonie între fraţi,Să nu mai fie aurul închis în zgurăŞi robii toţi să fie–odată dezlegaţi.

4.Îndepărtat de Dumnezeu ca şi SodomaPământul s–a umplut de urâciuni,Dar iată ce–a adus păcatul printre oameniDureri, necaz şi nesfârşite–amărăciuni.