🎵 Versuri creștine

Aduceți cartea legii aduceți‑o înapoi

🎵 Tonalitate Mi Maj
✍️ Autor text Florin Pal
🎼 Compozitor Florin Pal
👁 Vizualizări 5

1.Aduceți Cartea Legii aduceți-o înapoi,
În casa Lui cea sfântă, aduceți-o cu voi
E timpul să ne-ntoarcem din căile pustii
La Dumnezeul vieții, la harul Lui să vii.

2.Să căutăm pe Domnul, căci sigur, am greșit
Tot ce e scris în carte, noi nu am împlinit
Să ne sfințim viața și să ne pocăim
Și toți din clipa aceasta, veniți să ne smerim.

3.Aduce-ți slova vieții să o citim cu drag
Căci în ea e putere, în viața, de pribeag
Ea te ridică zilnic pe culmi mărețe iar,
Te schimbă și te spală, și-ți dă har după har.

4.Și legământul nostru din nou să-l înnoim
Cu multă pocăință, la Domnul, să venim
Și tot cuvântul vieții, de-acuma să-l trăim
Așa cum scrie-n carte, pe Domnul să-L slujim.

5.Să nu lărgim cărarea și să nu dăm ‘napoi
Creștinii cei dintâi, murit-au, ca eroi
Păstrând credința-n Domnul, prin harul lui Isus
Avem viață-n slavă, cu El în ceruri sus.