🎵 Versuri creștine
Am venit acum la cruce
1.Am venit, acum, la cruce
Prin osândă şi nevoi
Şi‑aici, vreau să‑mi las povara,
Iar păcatul, înapoi
/:O, Părinte‑al îndurării,
Am venit, aşa cum vezi
Şi din drumul de ocară,
Eu, Te rog, ca să mă ierţi!:/
2.Vin din drumul cu povară,
Las plăcerile lumeşti
Tu n‑ai scos pe nime‑afară,
Dar, pe mine, mă primeşti?
/:Ca paharul ce băut‑am,
Pân` la fund, eu l‑am golit!
Dar, amar a fost, cu fiere
Eu, atunci, m‑am amăgit.:/
3.Astăzi vin să‑mi plâng trecutul,
Să vărs lacrimi, să suspin
Şi, Te‑ntreb: „De nu acuma,
Spune‑mi, Doamne, când să vin?“
/:Căci Cuvântul zice:
„Astăzi, vino să te pocăieşti!“
Şi eu vin cu‑a mea viaţă;
Spune‑mi, Doamne: mă primeşti?:/
(Că Tu, Doamne, mă primeşti)