🎵 Versuri creștine

Bunătatea și dreptatea

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 2

Bunătatea și dreptatea,
Doamne-Ţi voi cânta,
şi pe calea Ta preasfântă
paşii-mi voi purta!

Refren
Voi cânta, voi cânta,
Doamne, Ţie-Ţi voi cânta!
/: Harul Tău şi îndurarea
pururi voi cânta! :/

Adevărul şi iubirea
voi mărturisi,
Doamne, cât îmi ţii trăirea,
Te voi preamări!

Tot ce ești, cât mi-e puterea,
astăzi şi-n etern,
Doamne-n sfântă închinare
duhul mi-l prostern!