Când cerul e nnorat

1.Când cerul e-nnorat
și soarele nu-l mai zǎresc
Când pe strǎzi frunze grǎbite
peste tot se rǎspândesc,
Râd crini în grǎdini cǎ stropii mari
Curând vor cǎdea ți haina albǎ la toţi le va spǎla.

/:Cât de frumoasǎ este natura,
Cu pǎsǎri, soare şi flori
Chiar când plouǎ şi cerul
E-acoperit de negrii nori;
Cu fluturi galbeni, roşii şi negri
Ce-ntunecǎ albastrele zǎri,
În timp ce câmpul cântǎ din viori.:/

2.Necazurile noastre, ca frunzele purtate de vânt
Vin şi se duc la porunca, Creatorului sfânt,
El aduce tot ce e rǎu şi bine la timpul lor,
Şi ce frumos e pǎmântul, plin de flori.

3.Iatǎ Soarele libertǎţii, ne priveşte din nori,
E-nnorat, dar o razǎ rǎtǎceşte prin flori,
Florile smerite, se-apleacǎ la atingerea ei,
Fiindcǎ raza e solul dragostei.