Cu sufletul plin de‑atâta durere

1.Cu sufletul plin de‑atâta durere,
Cuprinși de‑atâta amărăciune,
Suferind încă despărțirea,
De mângâierea lor în lume.

/:Cu‑același gând, cu‑aceeași dorință,
Ei așteptau mângâierea,
Dar dup‑atâta suferință,
Le va reda iarăși puterea.:/

2.Limbi ca de foc pe fiecare,
S‑au așezat și toți vorbeau,
Limbi pământești și îngerești,
Ce nici ei nu le cunoșteau.

/:Iar Petru, plin de‑mbărbătare,
A început a predica,
Spunându‑le la fiecare,
De‑a Duhului sfânta lucrare.:/

3.De‑atunci în lume ei porniră,
Și începură a predica,
Și nici arenele romane,
Nu au putut a‑i înfrâna.

/:Ca noi s‑avem azi mântuire,
Și plini de Duhul Sfânt, la fel,
Să vestim a lui Isus venire,
Când va veni pe‑același cer.
Și s‑a sfârșit și așteptarea,
Acelor care în astă lume,
Au așteptat s‑audă chemarea,
Să‑și ia zborul spre zări senine.:/