Da El ne a condus peste veacuri
1.Da, El ne-a condus peste veacuriPrin vremi până aici ne-a adusPe căile neprihănirii Lui,Prin har și iubire ne-a dus,El ne-a condus, El ne-a condus.2.Când pasul mi-a fost șovăielnic,Și când am privit doar în sus,El totuși ne-a mers înainte,Prin har până aici am ajuns,El ne-a condus, El ne-a condus.Cu Brațul Său El ne-a condusȘi peste ani până azi ne-a dus,La orice pas, orice popas,Stând sub a Sa privire.Vrem să rămânem ne-ncetat,Că-n ale Lui palme ne-a săpat,Și-n slava Sa îi vom cânta,Că aici ne-a-nsoțit cu-a Sa iubire!3.Privind la îndurarea ce-ntrece,Cu mult orice dar omenesc,Ne va însoți până la sfârșit,În drum spre lăcașul cerescȘi atunci așa Îi vom cânta.Cu brațul Tău Tu ne-ai condusȘi până-n glorie ne-ai adus,Haru-Ți nespus ne-a fost îndeajuns!Stând sub a Ta privire,Slavă eternă veșnicăÎți vom aduce din inimă,Ție stăpân și Dumnezeu,În veci preamărim a Ta iubire!El ne-a condus cu Brațul Său,Statornic, credincios mereuÎl vom urma neîncetat.Pe Domnul nostru minunat!El ne-a condus!