Ferice de omul ce nu se duce

1.Ferice de omul ce nu se duce
La sfatul celor ce sunt răi
Și el are a sa plăcere
Cugetă la Cuvântul Tău.

/:Nu tot așa este cu cei răi, ei sunt ca pleava
Pe care o spulberă vântul tot mereu.:/
Isuse, Domnul meu!

2.E ca un pom sădit lângă o apă,
Ce‑și dă rodul la vremea lui,
Ale cărui frunze nu se uscă
E din grădina Domnului.

3.El zi și noapte se gândește
Căci Domnul e Stăpânul lui,
Orice începe el sfârșește,
Prin biruința Domnului.