🎵 Versuri creștine

În viața aceasta trecătoare

🎵 Tonalitate Mi Maj
✍️ Autor text Gabriel Gorcea
🎼 Compozitor Gabriel Gorcea
👁 Vizualizări 2

1.În viața aceasta trecătoare
Nu-ți strânge lucruri fără de valoare
Nu-ți aduna comori care pier
Adună-ți bogății pentru cer.
/:Căci tot ce ți-ai strâns pe pământ
Vei lăsa lângă un mormânt,
Dar ce-ai făcut pentru Isus va sta
O veșnicie te vei bucura!:/

2.Nu căuta faimă și renume
Nu privi cu ochii-n lume
Alege să slujești smerit
Pe Hristos ce te-a mântuit.
/:Isus cerul a lăsat
Povoara mea și-a ta a purtat
A venit smerit sfântul Miel
Ca și noi să semănîm cu El!:/

3.Nu-ți pierde timpul prețios
Folosește-l mereu cu folos,
Lucrează pentru El cât mai e zi
Și Dumnezeu te va răsplăti.
/:La orice ceas din noapte sau zi
Isus Hristos poate reveni
Și atunci vei fi-ntrebat
Ce ai făcut cu ceea ce ți-a dat!:/