🎵 Versuri creștine
Isus iubit a noastră tinerețe
1. Isus iubit, a noastră tinerețe
Sub crucea Ta ca jertfă am adus,
Cu strălucirea sfintei Tale fețe,
Tu-mbrac-o-n slava cerului de sus.
2. Condu-ne Tu pe drumuri de lumină,
Spre culmi cerești de har să năzuim,
Aprinde-n noi dorința Ta divină,
Din slăvi în slăvi spre Tine să venim.
3. Te vom mărturisi la-ntreaga lume,
Cu-avânt și cu curaj nebiruit,
Muri-vom pentru dulcele Tău Nume,
Tot fericiți precum am și trăit.