🎵 Versuri creștine

Mai bine i cu Tine Doamne

🎵 Tonalitate Si b min
✍️ Autor text Gabriel Gorcea
🎼 Compozitor Gabriel Gorcea
👁 Vizualizări 2

1.Mai bine-i cu Tine, Doamne,
Mai bine-i la crucea Ta,
Decât cu oamenii mândri ce-mi sfâșie inima mea,
Mai bine în umilință, mai bine cu capul plecat,
Că-n ziua cea mare, de Tine voi fi-nălțat.

Mai bine mai bine-i cu Tine cu Tine Domnul meu!
Tu m-ai iubit atât că ai murit în locul meu!
Mai bine, mai bine-i cu Tine,
Tu-mi ești bucuria, cu Tine Domnul meu,
Voi petrece veșnicia!

2.Mai bine-i cu Tine, Doamne,
Mai bine-i în cuptor,
Decât cu fala lumii, decât cu suflet gol,
Știu că încercarea mă va șlefui,
Și-n ziua cea mare, cu Tine voi străluci!

3.Mai bine-i cu Tine, Doamne,
Decât cu lumea rea,
Ce-aleargă după mine haina să îmi ia,
Decât cu lumea largă, mai bine-i pe-a Ta cale,
Cu Tine voi ajunge dincolo de zare!