Ne stingem de dor aşteptând sosirea zilei Tale

1.Ne stingem de dor aşteptând
sosirea zilei TaleE lungă aşteptarea când ne laşi parcă–n uitareE grea vegherea fără har, ca lupta fără arme,Când vezi în jur atâţia iar
cuprinşi de somn şi moarte.

2.Când vezi fecioarele-aţipind
în noaptea-ntunecatăCând vraja somnului cuprind străjerii voi din casăCând solii păcii au adormit vestindu–Te pe Tine,E grea vegherea la sfârşit, când ajutor nu–ţi vine.

3.Nădejdea ni s–a destrămat de multe ori în luptă,E ancora ce ne–ai dat, doar de furtună ruptăVâslind din greu ne zbuciumăm
pe furtunoasa mareDorim Acasă s–ancorăm, în portul slavei Tale.

4.O, vino, marinar ceresc și strigă la furtună,Opreşte valurile reci ca să nu intre–n luntre,Doar stâncile ascunse sunt mai mult ca altădatăCare lovesc în tot ce–i sfânt din cale să ne–abată.

5.Păzeşte–ne de aceste stânci, de ceasul lepădăriiCa să nu fim pe veci atunci
pierduţi în largul măriiCi plin de Duhul Tău cel sfânt, cu haina nepătată,Noi treji în veghe aşteptând,să ne–ntâlnim odată.