🎵 Versuri creștine

Nu cântecele multe

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 1

Nu cântecele multe
primite de la Tine,
ci vorbele-Ţi rostite
le vrei, Isuse-n mine,
deplin le vrei în mine!
Trăirea lor Îţi place,
/: prin ele-mi dai Tu pace! :/
Amin, amin.

Nu cântecele mele,
oricât sunt de plăcute,
ci harurile grele
ce-s taine neştiute,
ce mi le dai tăcute.
Rodirea lor Îţi place,
/: prin ele-mi dai Tu pace! :/
Amin, amin.

Cântarea-mi minunată
coboară de la Tine
și de la Sfântul Tată,
ca să Te-nalț mai bine,
mai clar, mai sfânt, mai bine!
Vibrarea ei Îţi place
/: că-n mine Tu ești PACE! :/
Amin, amin.