🎵 Versuri creștine

Nu e mesaj mai important

✍️ Autor text Revive
👁 Vizualizări 1

Sărbătorim de-atâta timp Crăciunul
Și an de an mai mult l-am deformat…
Ne adâncim în forme și tradiții,
Uitând, de fapt, că Tu Te-ai întrupat.

Ai venit din eternitate
Și ai intrat în lume și în timp,
Ne-ai arătat atâta bunătate,
Te-ai revelat prin Unicul Tău Fiu.

Bridge
Nu e mesaj mai important:
Isus este-al nostru Salvator!
Nu e mesaj mai important,
El e Singurul Mantuitor!

Refren
/:În ieslea umilă întrupat,
O lume întreagă ai schimbat,
Ce bucurie ne-ai adus!
E sărbătoarea Ta, e sărbătoare(a) :/ Ta, Isus!

Iar e Crăciun în noaptea ce se-așterne
Și-acum cu-adevărat vrem să-l trăim,
Am găsit miracolul din iesle,
La Tine, Prunc Divin, vrem să privim.