🎵 Versuri creștine

Nu numai sfârșitul

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 1

Nu numai sfârșitul celor drepţi,
ci drept să fiu pân-la sfârşit.
Doamne-aceasta de la mine-aştepţi
şi azi, și mâini - desăvârşit!

Refren
Drept să fiu, drept să trăiesc,
/: Doamne-aceasta-Ţi cer și mult doresc! :/

Nu numai credința că Tu eşti,
ci-ascultător deplin să fiu.
Iar poruncile-Ţi dumnezeieşti
să le-mplinesc precum le știu!

Nu numai Cuvântul Tău să-l spun
la alţii astăzi pe pământ;
drumul Tău, o, Doamne, viu și bun
ei să-l păşească-n duh ne-nfrânt!

Doamne, vreau ca eu întâi - frumos
să am un mers de cer senin,
cum deplin l-a arătat Hristos!
Ajută-mă să-l calc! Amin.