🎵 Versuri creștine

Numele n deșert

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 2

Numele-n deşert vreodată,
Doamne, să nu Ţi-L rostesc,
ci-ntr-o flacără-nălţată
printr-un trai nepământesc!

Refren
/:Doamne-n adevăr deplin
să-Ţi spun Numele Divin! :/
Amin, amin.

Numele-n deşert, oriunde,
Doamne, să nu pot să-L spun,
ci-n adânc Tu mă pătrunde
cu-adevărul Tău cel bun!

Numele-n deşert, prin viaţă,
Doamne, să nu pot să-L iau,
ci-n lumină, fără ceaţă
și când merg și-atunci când stau!

Doamne-aşa Te rog fierbinte,
Numele-n deşert vreodat'
să nu-L iau, ci înainte
să-L gândesc! Fii lăudat!