🎵 Versuri creștine

O tinere ce cauți pacea

✍️ Autor text prel. dupa Tuza A.
🎼 Compozitor Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 5

1.O, tinere ce cauți pacea
În desfătările pustii,
De ce nu părăsești păcatul,
La Domnul fericit să vii?

Vino la Isus! Vino la Isus!
El e pacea, fericirea și lumina ta!

2.O, tânără ce cauți iubirea
În stricăciunea lumii-acum,
De ce nu te scârbești de lume
Să vii pe-al curăției drum?

3.O, tineri dragi, lăsați păcatul,
Isus vă cheamă să-L urmați.
Ce fericiți ați fi în viață
Dac-ați voi să-L ascultați!