🎵 Versuri creștine

Pe cărarea vieții mult m‑am zbuciumat

🎵 Tonalitate Do Maj
✍️ Autor text Octavian Luncan
🎼 Compozitor Octavian Luncan
👁 Vizualizări 2

1.Pe cărarea vieții mult m‑am zbuciumat,
Adunând în suflet bine și păcat.
/:Dar la jumătate, calea s‑a‑mpărțit,
Într‑o vale largă și‑un drum de granit.:/

2.Atunci, în chip tainic am auzit eu
Cum un glas îmi spune: „Urcă drumul greu,
/:Căci pe‑această cale pace vei primi
Și prin pocăință, mântuit vei fi.“:/

3.Pricepui de‑odată ce s‑a întâmplat,
L‑am știut pe‑Acela care m‑a‑ndemnat.
/:Cel ce‑a dat iertare și‑unui biet tâlhar
Vru ca restul vieții să nu‑l pierd zadar.:/

4.Și din ziua‑aceea, slavă Domnului
Cu Isus ‘nainte, merg pe calea Lui,
/:Căci prin haru‑I mare prețul l‑a plătit
Să‑I cunosc iubirea ce m‑a mântuit.:/

Slavă, slavă, slavă Lui, slavă Salvatorului.
/:Slavă Lui, slavă Lui, slavă Domnului!:/