🎵 Versuri creștine

Treziți vă fecioare nu i timp de zăbovit

🎵 Tonalitate Sol min
✍️ Autor text Nicu Chereji
🎼 Compozitor Nicu Chereji
👁 Vizualizări 2

1.Treziți-vă fecioare, nu-i timp de zăbovit 
Fiți gata de plecare spre locul mult dorit, 
Nu mai e mult din noapte, vă veți trezi cântând 
Cântarea bucuriei o veți cânta zburând .

El vine iar, El vine iar, cu toți-l vom vedea 
Pe nori de slavă încununat să-și ia mireasa Sa 
Văzduhu-ntreg va străluci de mii și mii de sfinți 
Iar cei rămași jos pe pământ îi vor privi uimiți.

2.Păstrați-vă veșmântul de tot ce e lumesc 
Să fiți plăcuți tot timpul, Părintelui ceresc 
Având candela plină cu untdelemn sfințit 
Și harul mântuirii, vă fie înmulțit !

3.O zi strălucitoare cum n-a mai fost nicicând 
Divina sărbătoare a Mielului cel Sfânt 
Viteji eroi ce-n luptă, ținut-au steagul sus 
În ziua cea măreață-i va-ncununa Isus .

4.Se va auzi strigarea, o cât de minunat 
Vor înălța drapelul cei ce L-au așteptat 
Și cât de glorioasă va fi aceea zi, 
Când Mirele iubirii, la cer ne va răpi.